Zboruri Skiathos

Cele mai bune oferte de zbor către Skiathos

Nu sunt zboruri au fost disponibile Skiathos

Printre zecile de insule greceşti, Skiathos este poate cea mai puţin cunoscută, dar nu şi din acest motiv mai puţin atrăgătoare. Cu toate că are o suprafaţă de doar 46 kilometri pătraţi, are multă verdeaţă şi mai mult de 60 de plaje pe care vă puteţi bucura de soarele şi marea grecească. Locuitorii trăiesc mai mult din turism şi din agricultură, şi ca dovadă este diferenţa densităţii de locuitori dintre iarnă şi vară: în timp ce cu frigul, pe Skiathos se înregistrează nu mai mult de 4000 de suflete, în sezonul frumos se numără chiar şi mai mult de 70 mii locuitori. .

Printre bisericile cele mai importante ale insulei Skiathos, este desigur catedrala, mai ales pentru faptul că păstrează moaştele sfinţilor care provin de la alte biserici ale insulei. Altă biserică interesantă este cea a Marei Lacului, unde este ridicat un sanctuar dedicat lui Alexandros Papadiamardis, cunoscut scriitor al insulei. Foarte frumoase sunt şi bisericile lui Agios Fanarios şi Agios Nikolas, în timp ce mănăstirea din Evangelistria păstrează o bibliotecă plină de documente istorice de mare valoare. Aceiaşi mănăstire este şi foarte vestită pentru faptul că găzduieşte multe animale cum sunt câ ini, pisici şi păsări. .
Destul de departe se înalţă mănăstirea Kounistra. Nu este uşor de ajuns la ea, doar cu o excursie organizată sau cel mult închiriind un automobil. Mănăstirea a fost construită după ce, de către un călugăr, a fost găsită o icoană a Fecioarei Maria agăţată de un copac, în secolul şaptesprezece. Kounistra, însă, înseamnă anume oscilant. Mănăstirea păstrează însă doar o copie a acelei icoane, originalul se află în biserica Tris Ierarches, la Chora. .

Printre toate aceste biserici, însă, se înalţă castelul lui Skiathos, construit, cum era regula în antichitate, foarte în sus pentru a putea vedea departe un eventual atac al duşmanilor, piraţilor şi turcilor peste toţi. Mult mai recent, însă, a servit ca refugiu pentru Aliaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. .

în centrul administrativ al insulei Skiathos, Chora, este interesant de vizitat oraşul vechi, cu străduţele sale mici şi încovoiate, cu case atâ t de vechi şi atâ t de fascinante. în peninsula Bourtzi, foarte micuţă care se află în apropierea portului, sunt resturile unei citadele construită în secolul treisprezece, în timpul dominării Veneţienilor, cu tot cu rămăşiţele de arme din acea epocă. .

Pentru a ajunge pe Skiathos unica soluţie este, evident, avionul. în prezent, nu există zboruri directe din Italia, dar se poate oricum de făcut escala la Atena, şi de acolo se ia un avion local. Pe timpul perioadei de vacanţă, companiile aeriene care oferă zboruri spre Skiatos sunt Viking Airlines şi Olympic Airlines. Aeroportul din Skiathos se află la circa cinci km de la centrul administrativ, şi la patruzeci de minute de zbor din Atena. .

Cu această ocazie, pentru a prinde doi iepuri deodată, cu ajutorul site-ului www.LOL.travel, nu doar că se poate de găsit zborul cel mai economic spre Skiatos, dar îl şi puteţi cumpăra direct de pe portal. Pe lâ ngă aceasta, datorită link-ului Zbor + Hotel, se poate de rezervat şi o cazare pentru a sta pe insulă.

Zboruri low cost Istanbul Sofia

Turkish Airlines

98 €


   Plecare de la Istanbul
  Aeroport Istanbul: Istanbul, IST, Ataturk - Turcia
   Sosire la Sofia
Aeroport Sofia: Sofia, SOF, Vrazhdebna - Bulgaria

Linii aeriene către Skiathos


Linii aeriene de la Skiathos


Nu sunt zboruri au fost disponibile la momentul de la Roma

Bilete de avion Skiathos